Bucuria pe care o avem de câte ori organizăm evenimente Materom, este cu siguranță ușor de citit pe fețele noastre atunci când vă întâmpinăm. Și anul acesta am reușit să vă dăm întâlnire în locații importante, alături de furnizori de renume.
Dacă e să facem o scurtă cronică a ceea ce am experimentat împreună în aceste ultime luni, ne amintim cu drag de primele training-uri ale anului, pe care le-am susținut cu furnizorul KYB în Cluj-Napoca, Craiova, Iași și Suceava. Aceia dintre voi care ne-ați fost alături v-ați îmbogățit cu siguranță cunoștințele în materie de reguli generale de montaj a unității de suspensie sau ați aflat aspecte tehnice importante legate de instrucțiuni practice pentru diferite modele de autoturisme. Ne-ați bucurat cu prezenta și cu feedback-ul vostru și acest lucru ne-a determinat să ne lansăm într-o nouă serie de traininguri, de această data cu un furnizor nou pentru Materom, dar așteptat cu interes de către voi, clienții noștri. Așa că, în luna iunie am repetat experiența, de data aceasta cu NRF la Iași, Oradea și Timișoara.
Am fost primiți minunat în toate locațiile și am aflat lucruri cel puțin interesante despre sistemele AC. Ne-ați solicitat un training tehnic și sperăm că am reușit să satisfacem această solicitare, în special pentru partenerii noștri mecanici. Timp de două ore am fost martorii unor informații și aplicații practice care au venit ca și confirmare a faptului că, există mereu loc de mai bine în munca într-un service auto și că nu deținem mereu soluții pentru problemele clienților noștri. Adesea e nevoie să căutăm răspunsuri în astfel de cursuri, pentru perfecționare și pentru a ne ridica la nivelul așteptărilor clienților pe care îi deservim. Cu Materom, acest lucru a devenit posibil și e plăcerea noastră să putem oferi aceste cursuri tehnice.
Fiind mereu încurajați de reacțiile pozitive venite din partea partenerilor noștri, am deschis sezonul de toamnă cu 2 training-uri Jurid, la București și Ploiești, două orașe care ne-au așteptat de mult și de care, recunoaștem, ne-a fost dor. Ați spus-o chiar voi – „ne-am simțit ca într-o familie”, „am plecat mai bogați în cunoștințe”, „am avut un tip minunat împreună” și aceste lucruri, nu fac decât să vină încă o data ca o confirmare a faptului că merită să facem lucuri frumoase și de folos, împreună.
Surprizele nu s-au terminat, nici pe departe! Vrem să vă fim alături și în sezonul rece, cu informații prețioase, cu oferte de piese auto competitive și cu traininguri organizate la standarde ridicate, cu furnizori de renume și cu cunoștințe valoroase.Stați conectați la Materom, toamna e abia la început!
Urmează să ne întânim cu prietenii noștri de la MANN Filter, în luna noiembrie, în 3 dintre locații. În curând, revenim cu detalii.